Ileana Munteanu: Ramas bun, Doamna Jasmine!

Imi petrecusem toata dimineata cu cateva treburi casnice care mi se pareau interminabile. Se facuse aproape ora pranzului si trebuia sa ies, asa ca am amanat restul corvezilor pentru mai tarziu. Statia de autobus nu era prea departe si mai aveam cateva minute de asteptat. La iesirea din bloc mi-a atras atentia un mic grup de oameni care incarcau o furgoneta. Cateva piese de mobila veche erau inca insirate pe trotuar, urmand sa fie incarcate cu celelalte. Am recunoscut pianina si doua fotolii pe care imi aminteam ca le vazusem in apartamentul doamnei Jasmine de la etajul sase. Unul din oamenii din grup tinea in mana niste hartii si dadea dispozitii celorlalti trei, asa ca am ajuns la concluzia ca era probabil seful micii echipe. Curiozitatea m-a indemnat sa-i cer cateva lamuriri si mi-a confirmat ca in urma decesului doamnei Jasmine, lucrurile ei au fost preluate de catre agentia prin grija careia micuta doamna primise ajutor  pana la sfarsitul vietii, privind toate cele de trebuinta, inclusiv asistenta medicala, din momentul in care n-a mai fost in stare sa se ingrijeasca singura.

Nu pot spune ca am fost prietena cu doamna Jasmine. Eram ocupata cu propria mea familie iar in timpul liber preferam sa citesc sau sa-mi petrec timpul cu micile mele creatii in timp ce ascultam muzica sau deschideam televizorul ca sa am un fundal sonor. Imi amintesc ca o vedeam aproape zilnic iesind din bloc la aceeasi ora, imbracata intotdeauna la fel, vara sau iarna: un pantalon strans pe picior, ghete inalte, un pullover vechi si o caciulita tricotata care ii ascundea parul pe care il ghiceam aranjat in forma de coc. Ma intrebam ce fel de intalnire putea sa aiba zilnic. Imbracamintea ei nu-mi lamurea mare lucru, era sigur insa ca nu era tinuta de lucru. Am aflat mai tarziu de la o vecina ca se ducea sa ia micul dejun la Mc. Donalds. Un mic dejun simplu, o cafea slaba cu un doughnut. Uneori o vedeam si cand se intorcea din mica ei escapada, tot cu autobusul si tot la ore inainte de masa. Habar nu am cum se descurca la pranz sau la cina pentru ca n-am vazut-o vreodata cu vreo plasa in care sa fie alimente.

Intr-o buna zi mi-am dat seama ca doamna Jasmine nu mai aparea la statia de autobus. M-am ingrijorat zicandu-mi ca trebuie sa se fi intamplat ceva care s-o opreasca de a iesi din casa. Am intrebat-o pe aceeasi vecina cu care mai vorbisem despre ea daca stia mai mult. Mi-a spus ca doamna Jasmine era bolnava, era deja destul de in varsta si ca nu mai era in stare sa se plimbe pe afara. Primea mancarea prin serviciile de asistenta sociala. O sora medicala venea zilnic sa o ajute pentru ca nu mai era in stare sa aiba grija de ea insasi.

Mi-am inchipuit cat era de insingurata, cum nu avea cu cine sa schimbe o vorba in timpul cat ramanea singura dupa vizitele celor de la serviciile sociale. M-am hotarat sa-i fac o vizita si sa o intreb cu ce o puteam ajuta.

Usa era descuiata...Am intrat incetisor sa n-o sperii si am mers spre camera de zi in care Jasmine statea intr-un fotoliu, langa pian. Televizorul era deschis si mergea incetisor dar nu cred ca Jasmine urmarea ceva. Folosea backgroundul sonor ca sa poata atipi...Am strigat-o pe nume si a deschis ochii. Cand m-a zarit mi-a zambit cu blandete, parea bucuroasa de vizita. Mi-a aratat un scaun pe care puteam sa ma asez in asa fel incat sa ne putem vedea fata in fata.

N-am vrut sa-i pun prea multe intrebari, gandindu-ma ca ar fi putut s-o oboseasca. Am intrebat-o totusi daca avea nevoie de ceva, daca puteam s-o ajut cu ceva. A dat din cap negativ si am inteles ca primea regulat mancarea, la ore fixe, si ca i se repartizase din partea serviciilor sociale o persoana care sa o ajute cu igiena corporala si curatenia apartamentului.

Mi-am rotit privirile in jur si ochii mi-au cazut fara sa vreau pe nenumaratele fotografii, asezate ordonat pe pian. Majoritatea reprezentau o fetita, apoi o tanara adolescenta in tinuta de balerina...multe, multe balerine erau in pozele de pe pian, la diverse varste si in diverse costume. Mai de o parte erau cateva fotografii in care femeia tanara era in compania unei femei mai in varsta, dar la fel de frumoasa ca tanara din restul fotografiilor. Imaginatia mea si-a luat zborul si am construit o intreaga poveste despre fata frumoasa si talentata din fotografiile de pe pian.


Se nascuse intr-o familie modesta si foarte curand tatal disparuse din viata ei. Nu stiu in ce mod pentru ca nu i-am vazut fotografia. Nu cred ca murise, probabil plecase pur si simplu abandonandu-si familia. Mama, ramasa singura, a fost obligata sa munceasca din greu pentru a putea supravietui. Avea o fire foarte puternica, controla totul in jurul ei, inclusiv pe Jasmine. A incurajat-o desigur in dorinta de a-si face o cariera din pasiunea pentru dans, dar nu sunt sigura ca Jasmine a avut o viata prea fericita...Cariera...dedicatia ei pentru balet, prezenta in viata ei a unei mame care sa-i controleze toate miscarile au impiedecat-o sa-si gaseasca un partener de viata. Avea cariera de balerina care probabil ca i-a oferit o stabilitate financiara si care o facea fericita. Ramasa singura dupa moartea mamei se metamorfozase dupa trecerea anilor in micuta femeie imbracata modest cu pantalonul strans pe picior, pulloverul vechi si caciulita tricotata, asa cum am cunoscut-o eu si cum o vedeam zi de zi.

Am mai zabovit un pic, i-am reasezat pledul care ii tinea de cald, i-am urat sanatate si am iesit tot atat de incetisor precum venisem, ca sa n-o tulbur din picoteala.

Peste cateva zile m-am intalnit cu un vecin care o cunostea mai bine. Mi-a spus ca d-na Jasmine murise si mi-a povestit foarte impresionat ca intre lucrurile ramase in urma ei gasisera o colectie de zeci de animale de plus.

Mi-a mai spus ceva: ca in urma ei ramasesera cateva milioane de dolari care se varsasera catre mai multe asociatii caritabile, d-na Jasmine neavand urmasi...